Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a votat dezafilierea clubului Universitatea Craiova deoarece gruparea olteană a refuzat să își retragă plângerile înaintate în instanțele civile împotriva selecționerului Victor Pițurcă și FRF.
Conform unor surse din cadrul FRF, propunerea de dezafiliere a fost făcută de președintele Mircea Sandu, și a fost votată de 10 dintre cei 14 membri ai Comitetului Executiv. S-au abținut directorul general al clubului Oțelul Galați, Marius Stan, și reprezentantul fotbalului feminin, Marian Pălărie. De la ședință au lipsit președintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea și președintele AFAN, Dumitru Costin.
Decizia Comitetului Executiv al FRF va fi supusă ratificării în cadrul Adunării Generale a Federației Române de Fotbal care ar urma să fie convocată în termen de 15 zile, anunță MEDIAFAX.
Practic, astăzi s-a votat excluderea temporară deoarece Comitetul Executiv nu are autoritatea să dezafilieze, poate doar propune acest lucru. Acest fapt înseamnă că Universitatea nu mai poate evolua în nicio competiție. Totuși, echipa lui Adrian Mititelu mai are o șansă. Dacă își va retrage plângerile împotriva selecționerului Victor Pițurcă și FRF, iar Comitetul Executiv se reunește până la începerea sezonului, sancțiunile se pot anula.
Măsura de astăzi nu afectează contractele jucătorilor. Aceștia sunt în continuare la dispoziția clubului.
Federația Română de Fotbal a anunțat, miercuri, într-un comunicat postat pe site-ul oficial, că gruparea Universitatea Craiova a încălcat grav statutul federației, astfel că a fost exclusă provizoriu de Comitetul Executiv până când măsura va fi validată de Adunarea Generală a FRF.
„În urma încălcării grave a Statutului FRF, în temeiul art. 18, pct 2, coroborat cu prevederile art. 18, pct. 1, ambele din Statutul FRF, Comitetul Executiv adoptă măsura de excludere provizorie a clubului SC Fotbal Club U Craiova SA, urmând ca această măsură să fie supusă validării primei Adunări Generale a FRF”, se arată în comunicat.
Potrivit articolului 18.1 din statutul FRF, Adunarea Generală poate să excludă un membru dacă acesta nu își îndeplinește obligațiile financiare față de FRF, dacă încalcă în mod grav regulamentele, statutul, normele și hotărârile FRF și dacă i-a fost revocată recunoașterea ca structură sportivă și, în condițiile legii, a fost radiat din Registrul Sportiv.
Excluderea unui membru afiliat al FRF se hotărăște numai cu o majoritate de minimum 2/3 din voturile exprimate de delegații prezenți la Adunarea Generală.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER